Ce este?

Consilierea online consta in utilizarea unor mijloace moderne de comunicare (Programul Skype) atunci cand exista motive care tin de imposibilitatea deplasarii la cabinet: esti stabilit în alt oras/țară sau suferi de o afecțiune care nu iti permite deplasarea fizică. Presupune un demers terapeutic prin intermediul căruia poți primi suportul psihologic de care ai nevoie, astfel încât să reușești să îți gestionezi într-un mod mai eficient dificultățile cu care te confrunți. Terapeutul are rolul de a te susține, orienta și ghida spre a soluționa și depăși anumite probleme, însă poate avea și rolul de a te ajuta să îți descoperi resursele interioare și dezvolta punctele slabe.

Când?

În momentul în care simți că ai nevoie de sprijin, de orientare și ghidare din partea unui terapeut, atât în situațiile cărora simți că nu reușești să le faci față de unul singur, cât și în situația în care dorești să te cunoști mai bine, să își descoperi resursele personale și să îți dezvolți aspectele mai puțin funcționale.

Cum se desfășoară?

Ședințele se desfășoară în timp real, prin intermediul aplicației Skype, astfel încât terapeutul și clientul să aibă și contact vizual. Este necesar să ai un cont Skype, un calculator/laptop/telefon și acces la internet. Acest tip de ședințe oferă două servicii:

  • Consultanța unică este o ședință unică adresată adulților, în care poți discuta cu terapeutul despre dificultățile cu care te confrunți și primești orientări, recomandări în funcție de nevoile tale, astfel încât să depășești impasul în care te afli.

  • Consilierea individuală presupune un proces terapeutic care își propune să te susțină în descoperirea resurselor tale interioare pentru a te adapta cu succes în fața dificultăților.

  • Consilierea parentală are rolul de a vă ajuta să vă dezvoltați abilitățile parentale, astfel încât să creați o relație armonioasă cu copiii, să răspundeți nevoilor emoționale ale acestora și să gestionați optim posibilele dificultăți cu care familia se confruntă.

Ce e bine să știți?

Ședințele de consiliere care se vor desfășura online, pe Skype, vor fi achitate în prealabil, înaintea sedintei. (Cont: RO27RNCB0072156199670001 )

În cazul în care optați pentru serviciul de consultanță unică online, veți primi o factură proformă pe e-mail ca va conține contravaloarea acesteia (250 RON).

În cazul în care optați pentru consiliere individuală sau parentală, după programarea primei ședințe, veți primi pe e-mail o factură proformă care va conține valoarea a 2 ședințe de consiliere, care reprezintă preţul primei şi ultimei consultaţii (400 RON).