Ce este?

Este o terapie de profunzime și de lungă durată, prin care se identifică factorii psihologici declanșatori implicați în apariția dificultăților personale emoționale, familiale, relaționale. Prin acest demers terapeutic îți poți explora cu ajutorul psihoterapeutului gândurile, sentimentele, emoțiile și evenimentele din trecutul și copilăria ta, relevante pentru modul tău de a gândi, de a simți și de a acționa în momentul prezent. Astfel are rolul de a te ajuta să îți restructurezi personalitatea și propriul fel de a reacționa în confruntarea cu situațiile dificile. Spre deosebire de rolul preventiv al consilierii psihologice, psihoterapia te ajută să descoperi și să schimbi cauzele profunde ale dificultăților tale prezente.

Când ai nevoie de psihoterapie?

Când treci prin anumite schimbări față de care îți este foarte dificil să te adaptezi, situație care îți cauzeaza emoții negative (ești mereu nemulțumit/furios/trist/supărat/temător, ai o perspectivă pesimista asupra lucrurilor, ești demotivat, când simți că nu mai poți să îți desfășori viața în același mod ca înainte);

Când se repetă anumite lucruri cu regularitate și simți că nu poți să faci nimic pentru a le trăi altfel (relații cu aceeași finalitate, alegerea aceluiași tip de partener nepotrivit, același tip de șef);

Când ai nevoie de susținere, de suport pentru a depăși anumite dificultați sau tulburări pe care nu le poți gestiona singur;

Când începi să dezvolți afecțiuni fizice care nu își găsesc o cauză medicală;

Când treci printr-un eveniment traumatizant/moment de traumă (accident, catastrofe naturale, boală, abuz, pierderea unui om drag).

Cum se desfășoară?

În funcție de dificultățile tale prezente și de nevoile personale, vei stabili împreună cu terapeutul numărul de întâlniri pe care le veți avea. Poate să fie necesar un număr de doar câteva întâlniri sau să fie nevoie de o perioadă mai îndelungată de timp. Este important însă să știi că ritmul întregului demers ține cont de dorințele tale, de ceea ce simți că ai nevoie, terapeutul oferindu-ți doar propuneri pe care le consideră benefice procesului tău evolutiv.

Ce e bine să știi?

Toate informațiile pe care le vei dezvălui în cadrul demersului de consiliere sunt confidențiale, inclusiv datele de identitate, nefiind furnizate unei alte persoane fără acordul tău.

De asemenea, este important să știi că terapeutul îți poate oferi direcții, te poate ajuta să îți cunoști resursele necesare schimbărilor pe care dorești să le faci în viața ta, nefiind în măsura de a da sfaturi sau de a-ți impune ce este nevoie să faci. Terapeutul nu te critică, nu te judecă, ci încearcă să înțeleagă ceea ce gândești, ceea ce simți, modul de percepție și de acțiune într-o manieră empatică. În cadrul întâlnirilor poți discuta despre orice experiență, situație, pe care ai trăit-o, atunci când ești pregătit, când te simți confortabil, fiind foarte important să fie urmat propriul tău ritm.

De-a lungul procesului terapeutic, terapeutul va dezvolta cu tine o relatie de încredere, respect, sinceritate și înțelegere. Vei fi acceptat așa cum ești tu, vei fi înțeles și susținut printr-o atitudine caldă și încurajatoare.

 

Metodele și formele de consiliere folosite vor fi adaptate nevoilor tale, dificultăților personale, dar și sensului și semnificației pe care tu le-o oferi.

 

Încheierea consilierii psihologice are loc atunci când simți că ai atins o stare de bine și când simți că situația, dificultatea pentru care ai solicitat consilierea psihologică s-a rezolvat. Intenția de a încheia sau de a sista momentan ședințele (pe o anumită perioadă de timp), se discută cu terapeutul în cadrul unei ședințe de încheiere. Indiferent de tipul de încheiere (temporar sau definitiv), existența unei ședințe de finalizare a întregului demers psihologic, precum și a relației terapeutice este extrem de importantă.