02 Apr 2019

BY: admin

Rolul psihologului in viata ta

Rolul psihologului in viata ta

Dragă cititorule, faptul că ai ajuns pe această pagină nu cred că este întâmplător, însă, indiferent de motivul pentru care te afli aici, doresc să îți mulțumesc și să îți mărturisesc că acesta poate fi un pas spre dezvoltarea ta personală.

Uneori ne aflam în situația în care simțim că nu mai suntem conectați la noi înșine, fapt ce se răsfrânge asupra noastra, întrucât trăim sentimente de nemulțumire, de frustrare, de neputință, dar și asupra oamenilor din jurul nostru, relaționarea cu ceilalți fiind puternic influențată de relația cu propria persoană.

După ce ai încercat să îți gestionezi dificultățile, poate că ai apelat și la familie sau prieteni, oameni dragi, care probabil te-au sfătuit cu cele mai bune intenții, încă te simți depășit de situație, simți că nevoile tale nu sunt îndeplinite. Poate că este momentul să descoperi rolul benefic pe care îl poate avea terapeutul în viața ta.

Te intrebi cum ar putea să te ajute un psiholog?

Doresc să îți comunic sincer că dacă te afli în căutarea unei persoane care să îți ofere sfaturi și soluții pe care tu să le urmezi și să îți rezolvi rapid și fără efort problemele cu care te confrunti, psihologul poate că este o variantă mai puțin potrivită pentru tine. În schimb, acesta te poate însoți, îți poate oferi suport și te poate orienta spre clarificarea situației în care te afli, într-un context în care vei fi acceptat necondiționat și susținut în sensul parcurgerii unui proces de evoluție a ta.

Psihologul te poate ghida și direcționa spre a realiza o evaluare cât mai aproape de realitate a situației în care te afli, urmând apoi să fii susținut în sensul stabilirii obiectivelor pe care îți dorești să le atingi și a pașilor pe care să îi urmezi astfel încât să se producă schimbarea dorită. Procesul poate fi unul subtil, centrat asupra unor problematici punctuale, sau unul profund, în urma căruia se vor produce restructurări la nivelul personalității tale, în funcție de ceea ce ai nevoie și de ceea ce îți dorești. Însă, în ambele cazuri, veți lucra împreună asupra emoțiilor, nevoilor și așteptărilor tale, veți lucra în scopul dezvoltării imaginii de sine, fapt ce va conduce spre îmbunătățirea relației cu tine si a relațiilor interpersonale.

În speranța că am clarificat care ar putea fi rolul psihologului în viața ta, în încheiere te invit să te implici într-un scurt exercițiu. Acordă-ți câteva momente pentru a face o introspecție și notează-ți pe hârtie care sunt emoțiile, nevoile și dorințele tale față de propria persoană, față de locul de muncă, față de familie și prieteni sau față de diverse problematici cu care te confrunți. Pur și simplu în acest timp al tau permite-ți să fii și, fară a folosi filtrul gândirii, exprimă-te, exteriorizează-te, conectează-te la tine însuți.

Autor: Psih. Bianca Maria Zidaru

14 Mar 2019

BY: admin

Bine ai venit în lumea ta, a adolescenței!

Bine ai venit în lumea ta, a adolescenței!

Dragă adolescentule, este cunoscut faptul că principala ta preocupare în această etapă de dezvoltare este conturarea personalității. Te situezi între copilărie și vârsta adultă, pendulezi între dependență și independență, îți dorești autonomie, însă te surprind responsabilitățile care apar odată cu aceasta și care pot fi greu de gestionat. Fiind o perioadă care este caracterizată de ambivalență, de nesiguranță și confuzie din cauza schimbărilor majore în toate planurile dezvoltării, probabil, după cum este firesc, ai multe întrebări la care încă îți este necunoscut răspunsul. Așadar, m-am gândit să aduc în atenția ta câteva idei care ți-ar putea fi utile.

La nivel fizic vei observa constant modificări, vei crește rapid în înălțime/greutate, iar corpul tău va lua o formă diferită. Odată cu aceste schimbări îți poate fi dificil să te adaptezi la noua ta imagine corporală, însă este important să știi că ceea ce se întâmplă cu corpul tău este normal, la fel și sentimentele de nesiguranță care pot apărea. Pentru a dezvolta sentimente de apreciere față de sine fii atent la alimentația ta, ai grijă să îi oferi corpului tău nutrienții de care are nevoie: fii activ, încearcă să faci constant sport și ai grijă să te odihnești corespunzător. Astfel, vei locui într-un trup dezvoltat armonios, ceea ce va fi benefic și la nivelul încrederii de sine.

Un alt plan al dezvoltării în care urmează să te maturizezi este cel intelectual. Se dezvoltă partea creierului care este responsabilă de rațiune și autocontrol, memoria, capacitatea de organizare și limbajul, ceea ce te va ajuta să gândești logic, să emiți ipoteze complexe, să iei decizii și să rezolvi probleme. Te vei privi pe tine și lumea înconjurătoare din altă perspectivă, însă este bine de știut că, deși apare o evoluție semnificativă la nivelul gândirii, încă ai o experiență de viață limitată. Astfel, atunci când te confrunți cu anumite dificultăți în fața cărora nu găsești soluții pe moment, poate că ar merita să încerci să discuți cu un adult care te poate ajuta descoperi alternative.

La nivel afectiv vei trăi emoții puternice, universul tău interior poate fi asemănat cu un carusel cu „ups and downs”-uri în această perioadă. Vei avea momente în care sentimentele de nesiguranță, de confuzie, de neputință și frustrare te vor copleși, motiv pentru care poți experimenta deseori stări de agitație interioară, de neliniște sau de furie. Aceste trăiri se vor reflecta în modul în care te comporți cu cei din jurul tău, putând uneori genera o conduită impulsivă față de părinți, profesori sau prieteni. Alteori, te vei simți neînțeles sau chiar neîndreptățit și poate îți va fi mai ușor să te retragi în tine, să blochezi exprimarea trăirilor, gândurilor, nevoilor și dorințelor. Doresc să îți transmit este că este firesc să trăiești astfel de emoții și este important să știi că deși acum poate simți că nu o să le depășești, ele or să treacă dacă îți permiți să le identifici și să le lași să fie, să le simți.

Relațiile cu mediul social vor deveni foarte importante pentru tine și vor avea un rol semnificativ în crearea identității de sine. Vei simți nevoia să te orientezi mai mult spre prieteni, cei cu care vei împărtăși experiențe specifice vârstei, ceea ce te va ajuta să îți dezvolți o conduită adaptată mediului în care trăiești, capacitatea de comunicare și empatia, caracteristici esențiale ale inteligenței sociale care asigură succesul în relațiile cu semenii. De asemenea, prin prisma acestora și a experiențelor pe care le veți trăi împreună, treptat, vei stabili care sunt trăsăturile și valorile cu care te identifici și care sunt cele pe care nu le accepți, ceea ce te va ajuta în procesul de conturare a personalității tale.

În cadrul familial, dinamica relațiilor va suferi transformări, întrucât tu vei manifesta nevoi diferite față de cele din copilărie, una dintre cele mai importante fiind cea de independență. Pe de o parte, te vei afla tu în fața dificultății de a identifica și comunica părinților noile tale nevoi, iar pe de altă parte, se vor afla aceștia din urmă care, la rândul lor, pot avea dificultăți în a se adapta în fața ta, un adolescent care se află pe cale de a deveni un tânăr adult. Deseori, conflictele între tine și părinții tăi apar din cauza neputinței de a comunica deschis și clar deoarece, atâta timp cât nu reușiți să identificați cauza problemelor, va fi foarte dificil să găsiți soluții. Te invit să înveți să negociezi cu părinții, iar primul pas în acest sens este să analizezi care sunt nevoile tale. De asemenea, îi invit și pe părinți să privească problematicile cu care te confrunți și din perspectiva ta. Odată identificate nevoile ambelor părți, propuneți idei de rezolvare a dificultăților și adoptați-le pe cele care considerați că sunt practice și care pot fi respectate.

În final, îți propun să îți iei câteva momente pentru tine în care să reflectezi asupra universului tău interior. Întreabă-te cum te simți în acest moment? Ce cunoști despre tine, despre emoțiile tale, despre nevoile, dorințele și pasiunile tale? Ce te motivează? Cum este relația ta cu prietenii, cu părinții? Dar cu școala? Există o arie în care simți că nu ești mulțumit cu tine? Care este? Notează-ți ideile care îți trec prin minte, așa cum vin, natural, încearcă să renunți la filtrul gândirii și al judecății. Răspunde-ți cu blândețe și iubire! În continuare, te invit să îți stabilești câteva obiective care consideri că ar conduce spre a avea o stare de spirit pozitivă, spre a fi în armonie cu tine și cu cei din jurul tău și creează-ți un plan etapizat pe care să îl urmezi pentru a le atinge.

Autor: Psih. Bianca Maria Zidaru

25 Jan 2019

BY: admin

ADHD – Tulburarea hiperactivității și a deficitului de atenție la copii

ADHD – Tulburarea hiperactivității și a deficitului de atenție la copii

Ce este tulburarea ADHD și cum afectează ea copiii? Ce poți face tu ca părinte pentru a preveni sau a gestiona simptomele ADHD ale copilului? Ne-am propus ca prin acest articol să răspundem la întrebările cele mai frecvente despre această tulburare, mai ales pentru că numărul copiilor afectați de ADHD a crescut semnificativ în ultimii 20 de ani, iar numărul fetelor diagnosticate cu această tulburare aproape s-a dublat. De altfel, copiii afectați de această tulburare întâmpină mai multe dificultăți la școală dar și în relațiile cu ceilalți copii, fiind adesea marginalizați și evitați din cauza comportamentului lor hiperactiv și impulsiv.

Diagnosticarea corectă și ajutorul specializat îi pot face însă pe copiii cu ADHD să ducă o viață normală, să aibă reușite școlare și să evite conflictele cu ceilalți, să mențină o stimă de sine bună și să își folosească energia în direcții constructive.

Tulburarea hiperactivității și a deficitului de atenție, numită și ADHD, este o tulburare de neurodezvoltare, caracterizată de prezența a trei mari categorii de simptome: hiperactivitatea, impulsivitatea și dificultățile de concentrare/atenție.

În funcție de prezența și gradul de severitate al disfuncției, tulburarea ADHD se împarte în trei sub-tipuri: cu predominanța hiperactivității, cu predominanța lipsei de atenție și mixtă.

În funcție de prezența și gradul de severitate al disfuncției, tulburarea ADHD se împarte în trei sub-tipuri: cu predominanța hiperactivității, cu predominanța lipsei de atenție și mixtă.

Care sunt semnele prezenței hiperactivității/ impulsivității la copil?

  • Este neliniștit, nu poate sta pe scaun fără să se miște, să se joace cu un obiect sau să facă zgomot
  • Are dificultăți în a sta pe scaun fără să se ridice în timpul orelor, la școală
  • Este în continuă mișcare
  • Aleargă/ se urcă pe diverse obiecte în situații nepotrivite
  • Are dificultăți în a se juca sau a face alte activități în liniște
  • Vorbește mult/ fără încetare
  • Întrerupe interlocutorul, nu așteaptă să i se răspundă
  • Are dificultăți în a aștepta să îi vină rândul
  • Întrerupe, deranjează, intervine în activitățile, jocurile sau conversațiile celorlalți

Care sunt semnele prezenței deficitului de atenție la copil?

  • Nu este atent la detalii, tinde să facă greșeli din cauza neatenției
  • Are dificultăți de menținere a atenției în sarcini sau în cadrul jocului
  • Pare că nu aude atunci când cineva i se adresează
  • Are dificultăți în a urma instrucțiuni și a duce la bun sfârșit sarcinile sau temele
  • Are dificultăți în organizarea sarcinilor și activităților
  • Evită și manifestă aversiune față de sarcinile care implică efort mental și concentrare susținută
  • Își pierde adesea obiectele, jucăriile, etc
  • Este distras cu ușurință
  • Uită să îndeplinească anumite sarcini zilnice cum ar fi cele de curățenie, gospodărești

Se estimează că, global, între 5-7% dintre copii și adolescenți sunt afectați de tulburarea ADHD, precum și 3-4% dintre adulți. Tulburarea persistă în adolescență la circa 50-80% dintre cazurile diagnosticate în copilărie, ajungând ca la maturitate cca. 30-50% dintre aceste cazuri să manifeste în continuare semnele tipice ale tulburării (Barkley et al., 1990).

Primele manifestări ale ADHD apar devreme, de regulă până la vârsta de 7 ani, iar părinții observă la copilul lor că se plictisește mai repede ca alți copii, că nu se concentrează, este ușor distras de stimuli și hiperactiv. Alteori, primele simptome nu se observă până la intrarea copilului în mediul școlar, unde profesorii și educatorii constată că acesta nu este atent la ore, nu respectă cerințele/ regulile sau își deranjează constant colegii în timpul orei.

ADHD se asociază cu o serie de consecințe negative în plan educaţional dar și social. Printre acestea se numără o performanță academică scăzută, rezultate slabe la teste, repetarea clasei sau exmatricularea, relații dificile cu colegii sau cu familia, anxietate și depresie, probleme de comportament, delincvență, dependenţă de substanţe dăunătoare sănătăţii, încălcări ale regulilor în trafic, dificultăți inter-relaționale și în viața de cuplu. Cele mai multe dintre acestea sunt însă consecințele existenței tulburărilor asociate ADHD-ului, cum ar fi tulburarea opoziționismului provocator, tulburarea de conduită antisocială și a unui nivel de agresivitate crescut.

Cauzele ADHD-ului nu sunt suficient de bine cunoscute. În prezent se consideră că o combinație de factori genetici, neuroanatomici și neurochimici, precum și anumiți factori de risc, ar conduce la apariția tulburării. Unii cercetători au afirmat că deficitele cognitive întâlnite în tulburarea ADHD ar fi asociate unor deficite motivaționale (Glow & Glow, 1979) sau că își au originea într-un slab autocontrol al impulsurilor, o sensibilitate scăzută la recompensă/ întărire și o disfuncție la nivelul comportamentului auto-guvernat (Barkley, 1989ș Haenlein & Caul, 1987).

Ulterior, Zentall (1985) a emis teoria stimulării optime, afirmând că hiperactivitatea este o consecință a nivelelor scăzute de stimulare (arousal) aceasta având ca scop menținerea unui nivel de stimulare optim, astfel încât hiperactivitatea poate fi de fapt o formă de auto-stimulare. O altă ipoteză a specialiștilor pune accentul pe inhibiția comportamentală scăzută ca factor central al tulburării (Quay, 1888; Schachar, Tannock & Logan, 1993; Schachar et al., 1995)

Care sunt factorii de risc asociați tulburării ADHD?

  • Tulburarea ADHD prezentă la o rudă apropiată cum ar fi un părinte sau frați/surori
  • Expunerea la toxinele din mediu (ex. plumbul)
  • Nașterea prematură a copilului (înainte de săptămâna a 37-a de sarcină)
  • Consumul de alcool, tutun sau droguri în perioada de sarcină

Ce poți să faci pentru a preveni apariția acestei tulburări?

  • Evită consumul de alcool, droguri sau tutun dacă ești însărcinată, în felul acesta îl protejezi pe copilul tău de viitoare probleme de sănătate sau dezvoltare.
  • Protejează-ți copilul de expunerea la substanțe nocive şi toxine din mediul înconjurător, cum ar fi fumul de țigară sau vopselurile pe bază de plumb.
  • Limitează timpul pe care copilul tău îl petrece în fața TV-ului sau a computerului/ tabletei, mai ales în primii 5 ani de viață, acest lucru îl ajută să se dezvolte într-un mod sănătos.

Cum îți poți ajuta copilul care are tulburare hiperactivă cu deficit de atenție?

  • Fii explicit atunci când îi ceri ceva copilului tău, pune limite ferme și spune-i înainte care vor fi consecințele în cazul unui comportament nedorit.
  • Creează împreună cu el o rutină zilnică și un program care să cuprindă ore clare pentru dormit, trezit, mâncat, activități de recreere, timp petrecut în fața TV-ului.
  • Evită să faci mai multe lucruri deodată atunci când vorbești cu copilul tău, este important să menții contactul vizual atunci când îi oferi instrucțiuni, în felul acesta îi vei arăta că ești prezent și atent la el iar copilul tău va reține mai ușor ceea ce îi transmiți.
  • Alocă un timp de câteva minute pe zi pentru a îi oferi copilului tău un feedback pozitiv, laude sau un compliment și arată-ți afecțiunea, bucuria sau mulțumirea față de el.
  • Colaborează cu profesorii și cu specialiștii pentru a identifica problemele și nevoile copilului tău și pentru a-l ajuta să depășească dificultățile cu care se confruntă.

Care este tratamentul tulburării ADHD la copii?

Terapia comportamentală pentru ADHD – acest tip de terapie îi învață pe părinți și pe profesori anumite strategii comportamentale utile, cum ar fi oferirea de recompense, time-out-ul, întărirea comportamentală.

Psihoterapie – se adresează copiilor mai mari care pot învăța în cadrul terapiei să-și gestioneze mai bine tendințele comportamentale negative și frustrările.

Training parental – oferă părinților sprijin și îi ghidează în înțelegerea copilului, a comportamentului acestuia și a modalităților de ghidare a comportamentului copilului cu ADHD.

Dezvoltarea abilităților sociale ale copilului – ajută la creșterea stimei de sine a copilului, îmbunătățirea relaționării cu ceilalți și comunicarea nevoilor personale.

Tratamentul farmacologic diminuează simptomele tulburării, ajutând persoanele cu ADHD să ducă o viață normală și să aibă realizări semnificative în mediul academic și profesional. La ora actuală, în tratamentul tulburării ADHD medicația psiho-stimulentă este prescrisă cu rolul de a crește sau echilibra nivelul neurotransmițătorilor din creier.

Autor: Echipa Cabinetului de Psihologie

18 Jan 2019

BY: admin

Tulburarea opoziţionismului provocator la copii

Tulburarea opoziţionismului provocator la copii – între ADHD şi tulburarea de conduită

Tulburarea opoziţionismului provocator este caracterizată de existenţa unui ţipar ce cuprinde comportamte de sfidare, opoziţie şi ostilitate faţă de figurile de autoritate, comportament ce conduce la dificultăţi sociale şi inter-relationale. Studiile arată că tulburarea hiperkinetica a deficitului de atenţie corelează adesea cu tulburarea opoziţionismului provocator la copii, în unele cazuri progresând odată cu vârsta şi conducând la apariţia tulburărilor de conduită, în jurul vârstei adolescenţei.

Clasificarea DSM-V cuprinde ca şi criterii de diagnosticare ale tulburării opoziţioniste, prezenţa a cel puţin patru dintre următoarele comportamente pe o perioadă de minim 6 luni:

  •  Îşi pierde adesea cumpătul
  • Intra în discuţii contradictoriu cu adulţii
  • Sfidează sau refuză să se conformeze regulilor şi cerinţelor adulţilor
  • Adesea îi enervează deliberat pe ceilalţi
  • Îi învinovăţeşte pe ceilalţi pentru propriile sale greşeli şi comportamente
  • Este adesea supărăcios sau uşor iritat de către ceilalţi
  • Este adesea furios, revoltat şi plin de resentimente
  • A fost răutăcios sau răzbunător de cel puţin două ori în ultimele 6 luni.

Apariţia tulburării opoziţionismului provocator a fost asociată cu mai mulţi factori, cea mai mare influenţă având-o factorii genetici, neuroanatomici şi neurochimici. Un studiu realizat de Eaves şi colegii săi (2000) asupra gemenilor, folosind interviuri clinice cu părinţii şi copiii acestora, a arătat o corelaţie genetică puternică în predispoziţia pentru tulburarea opoziţionista şi tulburararile de conduită, ceea ce ar sugera existenţa unei legături între cele două.

Baving et al. (2000) au emis ipoteza că patternurile de activare măsurate prin EEG ale lobului frontal la copiii cu tulburare opoziţionista, ţin de un substrat biologic al stilului de afectivitate negativă. Dintre neurotransmiţătorii implicaţi în manifestarea tulburării, se numără şi nivelul serotoninei, al prolactinei şi al cortizolului salivar. Nivele scăzute de cortizol salivar au fost asociate cu tulburarea opoziţionista, agresivitatea şi comportamentul antisocial. (van Goozen et al., 1998).

Un alt factor studiat şi asociat cu această tulburare, precum şi cu tulburarea hiperkinetica a deficitului de atenţie, este substimularea sistemului nervos autonom. Cercetările arată o slabă stimulare electro-fiziologica la copii cu ADHD şi tulburare opoziţionista, precum şi un ritm cardiac mai scăzut şi o sensibilitate nervoasă scăzută asociată cu primirea recompenselor. Este posibil ca substimularea sistemului de placere-recompensa să ducă la apariţia comportamentelor de căutare a plăcerii/recompensei, precum şi a comportamentelor de risc (Crowell et al., 2006).

În ceea ce priveşte factorii psiho-sociali, cea mai mare influenţă asupra apariţiei tulburării opoziţioniste precum şi a altor tulburări de comportament la copii a fost legată de stilul parental, abuzul fizic său emoţional, factori socioeconomici şi de mediu, respingerea din partea grupului social şi asocierea cu alţi tineri care aveau comportamente antisociale.

Dintre stilurile parentale, stilul punitiv/autoritar reprezintă un factor de risc printre copii cu comportamente agresiv, opoziţionist, hiperactiv şi cu probleme de internalizare, iar stilul parental coercitiv conduce la comportamente agresive atât în cazul fetelor, cât şi al băieţilor (Eddy et al., 2001). De asemenea, indisponibilitatea emoţională şi răceala afectivă a părintelui a fost legată de comportamentele opoziţioniste ale copiilor (Stormshak et al., 2000).

Tratamentul tulburării opoziţioniste presupune intervenţii pe mai multe planuri şi implică de regulă, toată familia. Astfel modalităţile principale folosite în tratarea acestei tulburări sunt o combinaţie de terapie de familie, terapia centrată pe relaţia părinte-copil, precum şi terapia copilului destinată dezvoltării abilitaţilor sociale, abilităţii de rezolvare a problemelor, de reglare a emoţiilor şi managementul situaţiilor de criză.

Tratamentul farmacologic este folosit pentru a trata alte tulburări co-existente cum ar fi ADHD, anxietatea şi depresia, însă acesta are un efect indirect şi asupra simptomelor tulburării opoziţioniste sau a altor tulburări de conduită. Studiile arată că anumite stimulente, folosite în cazul tulburării ADHD, au arătat rezultate semnificative, reducând atât simptomatologia ADHD cât şi simptomele specifice tulburării de conduită (Klein et al., 1997).

Modalităţi terapeutice de tratament:

  •  Coaching/Training pentru părinţi – Acest tip de terapie îi ajută pe părinţi să dezvolte abilităţi de parenting care să conducă la reacţii pozitive, benefice din partea copilului şi să reducă frustrările acestuia.
  • Terapie centrată pe interacţiunea părinte-copil (PCIT) – Acest tip de terapie s-a demonstrat a fi foarte eficient în studiile clinice pe tulburarea opoziţionista la copii. Metoda constă în două etape, prima se referă la interacţiunea părinte-copil, în care părintele este ghidat în timpul jocului cu copilul pentru a crea o relaţie mai bună între cei doi, iar a doua parte, centrată pe părinte, în care acesta învaţa să ofere indicaţii clare, să întărească comportamentele pozitive, să comunice eficient şi să acorde perioade de time-out pentru comportamentele necompliante ale copilului.
  • Terapia individuală a copilului – terapia individuală a copilului îl ajută să gestioneze mai bine sentimentele şi să înveţe noi modalităţi de exprimare a acestora, într-un mod mai sănătos. Acest tip de terapie individuală însă, de multe ori nu este suficientă pentru a reduce comportamentele opoziţioniste ale copilului.
  • Dezoltarea ablilitatilor de rezolvare a problemelor şi abilitaţilor sociale – Terapia destinată dezvoltării abilitaţilor sociale, de rezolvare a problemelor precum şi a controlului şi managementul furiei sunt utile în reducerea simptomelor, dar efectele ei sunt îmbunătăţite în cadrul unei abordări sistemice care implică şi părinţii.

Bibliografie

Baving, L., Laucht, M., & Schmidt, M. H. (2000). Oppositional children differ from healthy children in frontal brain activation. Journal of Abnormal Child Psychology, 28(3), 267-275.

Burke, J. D., Loeber, R., & Birmaher, B. (2004). Oppositional defiant disorder and conduct disorder: a review of the past 10 years, part II. Focus, 41(4), 1275-576.

Crowell, S. E., Beauchaine, T. P., Gatzke-Kopp, L., Sylvers, P., Mead, H., & Chipman-Chacon, J. (2006). Autonomic correlates of attention-deficit/hyperactivity disorder and oppositional defiant disorder in preschool children. Journal of abnormal psychology, 115(1), 174.

Eaves, L., Rutter, M., Silberg, J. L., Shillady, L., Maes, H., & Pickles, A. (2000). Genetic and environmental causes of covariation in interview assessments of disruptive behavior in child and adolescent twins. Behavior Genetics, 30(4), 321-334.

Eddy, J. M., Leve, L. D., & Fagot, B. I. (2001). Coercive family processes: A replication and extension of Patterson’s coercion model. Aggressive Behavior: Official Journal of the International Society for Research on Aggression, 27(1), 14-25.

Klein, R. G., Abikoff, H., Klass, E., Ganeles, D., Seese, L. M., & Pollack, S. (1997). Clinical efficacy of methylphenidate in conduct disorder with and without attention deficit hyperactivity disorder. Archives of general psychiatry, 54(12), 1073-1080.

Loeber, R., Burke, J. D., Lahey, B. B., Winters, A., & Zera, M. (2000). Oppositional defiant and conduct disorder: a review of the past 10 years, part I. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 39(12), 1468-1484.

Newcorn, J. H., Spencer, T. J., Biederman, J., Milton, D. R., & Michelson, D. (2005). Atomoxetine treatment in children and adolescents with attention-deficit/hyperactivity disorder and comorbid oppositional defiant disorder. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 44(3), 240-248.

Stormshak, E. A., Bierman, K. L., McMahon, R. J., & Lengua, L. J. (2000). Parenting practices and child disruptive behavior problems in early elementary school. Journal of clinical child psychology, 29(1), 17-29.

van Goozen, S. H., Matthys, W., Cohen-Kettenis, P. T., Gispen-de Wied, C., Wiegant, V. M., & van Engeland, H. (1998). Salivary cortisol and cardiovascular activity during stress in oppositional-defiant disorder boys and normal controls. Biological psychiatry, 43(7), 531-539.

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/oppositional-defiant-disorder/diagnosis-treatment/drc-20375837

Autor: Echipa Cabinetului de Psihologie

Side bar