Un cadou special de Crăciun!
În cadrul pregătirilor de sărbători este inclusă pe lângă post, curăţenia în casă, cumpărături, pregătirea bucatelor, împodobirea bradului şi alegerea cadourilor pentru cei dragi. De cele mai multe ori, aceasta ne poate da o mare bătaie de cap. Vrem ca ele să fie potrivite, să surprindă dorinţele copiilor şi ale persoanei iubite. Vrem să transmitem toată dragostea şi aprecierea noastră.
Din cauza aceasta ne frământam şi ne întrebam: oare alegerea noastră a fost potrivită, oare este suficient de scump ca să simtă că îl apreciez, oare o să îi placă, o să se bucure de el?
Anul acesta îţi propunem să faci un cadou special, pe care poate nu l-ai mai dăruit până acum şi pentru care garantăm cu experienţa noastră că va fi foarte bine primit. Ai nevoie doar de puţin timp cu tine însuţi, de coli de hârtie, instrumente de scris, cutiuţe sau plicuri colorate.
Când sunt toate pregătite poţi începe prin a te relaxa, pentru a fi în contact cu tine însuţi şi cu ceea ce simţi. Apoi, alege câte un membru al familiei, pe rând, şi gândeşte-te intens la el, gândeşte-te la lucrurile bune pe care le-a adus în viaţa ta, de la cele mai mici gesturi pe care le face până la cele mai mari. Caută lucrurile pentru care îl apreciezi şi pentru care doreşti să îi mulţumeşti şi scrie-le pe toate pe hârtie.
Ei bine, cadoul tău special de anul acesta va fi o scrisoare de apreciere, recunoștință şi valorizare pentru cei dragi. Câte una pentru fiecare membru al familiei.
Dacă puiul tău este prea mic să înțeleagă, cu siguranţă el va primi mesajul afectiv chiar din clipa în care scrii şi poţi păstra scrisoarea în cutiuţa lui cu amintiri pentru mai târziu. Nu vă zgârciți în a dărui cuvintele şi exprima ceea ce simţi în cât mai multe moduri, asigurându-vă astfel că mesajul va fi înţeles. Chiar dacă te gândești și consideri că ceilalţi ştiu ceea ce crezi despre ei, lăsați-vă surprinși de uimirea lor şi de bucuria pe care le-o faceți. Nu întotdeauna ceea ce gândim noi este foarte clar şi explicit pentru ceilalţi.
Te asigurăm că este un exerciţiu foarte bun de consolidare a încrederii în sine şi funcţionează minunat atât la copii, cât şi la adulţi. Pe lângă acest aspect, scrisoarea este un foarte bun mobil motivaţional şi poţi să te aştepţi ca anul următor să ai mai multe lucruri pentru care să le mulţumeşti. Reacţia celor dragi poate fi un cadou minunat şi pentru tine.
Şi nu uita! Cel mai important: garniseşte totul cu iubirea ta!
Crăciun Fericit!
Autor: Psih. Dr. Andreea Simona Olteanu