Tu ești cea mai bună versiune a ta?

Simți uneori că nu te mai regăsești pe tine? Poate ai uitat să te asculți și, în schimb, ți-a fost mai ușor să adopți o mască pe care să o porți în viața de zi cu zi.

Doresc să îți fac o propunere. Te invit să-ți acorzi câteva momente, să îți permiți să te detașezi de ceea ce înseamnă rutina zilnică pentru a face o introspecție, pentru a te conecta la tine, la ceea ce gândești, la ceea ce simți atât la nivelul emoțiilor, cât și la nivelul senzațiilor corporale.
Orientează-ți atenția asupra ta, ascultă-ți liniștea, temerile, agitația, starea de bine, bucuria, Ce-ți transmiți tu ție? Cum te simți în viața ta? În corpul tău? Trăiești așa cum îți dorești? Apreciezi că în acest moment ești cea mai bună versiune a ta?

Împărtășesc cu tine faptul că la un moment dat, când am conștientizat că ceea ce trăiesc, modul în care acționez nu este în acord cu interiorul meu, cu ceea ce simt și am nevoie, am inițiat un dialog cu mine. Mi-am luat timpul de care am avut nevoie și m-am întrebat: Oare până acum am făcut ceea ce a fost mai bine pentru mine? Oare m-am iubit suficient pe mine și pe cei din jurul meu astfel încât să îmi dau voie să fiu eu, naturală, firească, pentru a mă bucura împreună cu cei dragi mie de cea mai bună versiune a mea?

Marturisesc faptul că atunci răspunsul nu a fost tocmai conform dorințelor sau așteptărilor mele, motiv pentru care am înțeles că este timpul să acționez, că este timpul să ies din zona mea de confort și să lucrez în mod activ în sensul propriei evoluții. Astfel, am început prin a mă evalua pe cât posibil în mod realist, am stabilit obiectivele pe care mi-am dorit să le ating și, bineînțeles, am creionat pașii prin intermediul cărora urma să ajung în punctul în care aveam nevoie.

În momentul de față, trăiesc experiențe frumoase, încărcate de sentimente de mulțumire, de împlinire, însă, după cum este firesc, trec și prin situații stresante sau tensionate, însă știu și înțeleg că ceea ce trăiesc reprezintă o urmare a alegerilor pe care le fac. Eu sunt responsabilă pentru versiunea mea din prezent, pentru modul în care particip la jocul în care mulți dintre noi încercăm să fim primii, să fim cei mai buni, numit „viață”, pentru modul în care interpretez și acord semnificație contextelor în care mă aflu.

Si îmi asum. Îmi asum modul în care gândesc sau simt despre o anumită situație, dar și modul în care aleg să acționez. Și, de cele mai multe ori, aleg să acționez conform nevoilor mele, conform cu ceea ce simt și gândesc. Chiar dacă uneori alegerile mele nu sunt cele mai potrivite, înțeleg despre mine că în acele momente, am încercat să ofer tot ce am avut mai bun și, bineînțeles, pe viitor încerc să găsesc pe cât posibil un echilibru. Da, acest concept are o rezonanță semnificativă, este destul de dorit în zilele noastre, pe cât de dorit, pe atât de greu de obținut. Însă, este important de definit ce înseamnă pentru fiecare dintre noi acest echilibru pentru a reuși să îl și obținem.

În final, te invit să parcurgi un scurt exercițiu. Stabilește-ți un moment al zilei în care să fii tu cu tine, așează-te confortabil și întreabă-te: Alegerile tale îți aduc bucurie în prezent? Ce simți față de tine? Ce nevoi resimți mai puternic acum? Acționezi în conformitate cu ceea ce simți, cu ceea ce ai nevoie? Când ti-ai permis ultima dată să-ți acorzi un timp doar pentru tine, pentru a face ceva ce îți dorești și te bucură foarte mult?

Încearcă să îți răspunzi cât mai aproape de adevăr, este foarte important să conștientizezi în ce punct te afli acum pentru a putea stabili un plan pe care să îl urmezi pentru a ajunge unde îți dorești. În momentul în care ai conturat o imagine realistă în ceea ce te privește, îndrăznește să acționezi în sensul evoluției tale, să fii în acord cu tine, să te iubești pe tine și să faci alegeri conștiente care să conducă spre îndeplinirea nevoilor tale.
Îndrăznește să fii cea mai fericită versiune a ta!

Autor: Psih. Bianca Maria Zidaru

Leave a Reply