Ce este?

Un proces care presupune stimularea apariției și dezvoltării limbajului (vorbit, scris, citit), identificarea și recuperarea dificultăților de pronunție sau a tulburărilor de vorbire. Inițial va fi evaluat nivelul de dezvoltare a limbajului copilului tău, iar în urma acesteia vor fi stabilite strategii de lucru în funcție de nevoile copilului.

Când?

Intervenţia clasică începe atunci când, ajuns la vârsta de 3 ani şi jumătate, copilul nu poate încă să pronunţe corect toate sunetele limbii materne. Uneori, recuperarea logopedică este necesară pentru că, deşi pronunţă corect sunetele, copilul are o dificultate în a-şi găsi cuvintele, a numi obiectele sau se bâlbâie.

În unele cazuri, logopedia este indicată şi mai devreme de 3 ani şi jumătate – în situaţia în care copilul tău întâmpină o dificulate în apariţia şi dezvoltarea limbajului. Un indiciu în acest sens ar fi că între 1 an jumătate şi 2 ani, un copil ar trebui să aibă un vocabular între 50 şi 400 de cuvinte.

În situaţia copiilor cu tulburări (pareze spastice, atonii musculare, sindrom Down), intervenţia stimulării limbajului poate începe de la 9 luni.

Mai târziu, după ce copilul a fost integrat în şcoală, logopedia este soluţia în cazul tulburărilor de scris (disgrafie), citit (dislexie) şi calcul matematic primar (acalculie).

Când este nevoie de logopedie?

În general, intervenția clasică poate începe în jurul vârstei de 3 ani și jumătate, când copilul nu reușește să pronunțe corect toate sunetele limbii materne sau întâmpină dificultăți în a-și găsi cuvintele, a denumi obiectele sau se bâlbâie. Însă, în situația în care copilul tău întâmpină dificultăți în apariția și dezvoltarea limbajului, este recomandată logopedia chiar mai devreme de această vârstă. În acest sens, este important de observat vocabularul copilului care ar trebui să cuprindă între 50 și 400 de cuvinte la vârsta de 1 an și jumătate-2 ani. În cazul copiilor care prezintă tulburări (sindrom Down, pareze spastice, atonii musculare) intervenția logopedică poate începe chiar de la 9 luni. După integrarea în școală, în cazul tulburărilor de scris, citit și calcul matematic, soluția care va rezolva aceste dificultăți este urmarea terapiei logopedice.

Cum se desfășoară?

Inițial terapeutul va efectua o evaluare a limbajului copilului, în urma căreia veți primi diagnosticul logopedic. De asemenea, va fi stabilit un plan de recuperare personalizat în funcție de nevoile copilului.

Următorul pas va fi intervenția logopedică propriu-zisă. Aceasta va consta în desfășurarea ședințelor cu terapeutul, un program de lucru pentru acasă care va fi realizat cu ajutorul vostru, al părinților. În funcție de nevoile copilului, programul de intervenție se va realiza într-un interval de 1-3 ședințe pe săptămână.

Ce bine să știți?

Este foarte importantă implicarea activă și constantă a voastră, a părinților, motiv pentru care la sfârșitul fiecărei ședințe veți primi din partea terapeutului o fișă cu teme pentru acasă pentru a lucra împreună cu copilul timp de 10-15 minute pe zi. De asemenea, este esențial să comunicați clar cu copilul vostru, să dozați în mod echilibrat corecția pentru a evita apariția blocajelor și să îi stimulați prin joc abilitățile de pronunție și dezvoltare a limbajului.

Cât costă?

Ședință de logopedie: 100 RON (50 de minute)