02 Apr 2019

BY: admin

Rolul psihologului in viata ta

Rolul psihologului in viata ta

Dragă cititorule, faptul că ai ajuns pe această pagină nu cred că este întâmplător, însă, indiferent de motivul pentru care te afli aici, doresc să îți mulțumesc și să îți mărturisesc că acesta poate fi un pas spre dezvoltarea ta personală.

Uneori ne aflam în situația în care simțim că nu mai suntem conectați la noi înșine, fapt ce se răsfrânge asupra noastra, întrucât trăim sentimente de nemulțumire, de frustrare, de neputință, dar și asupra oamenilor din jurul nostru, relaționarea cu ceilalți fiind puternic influențată de relația cu propria persoană.

După ce ai încercat să îți gestionezi dificultățile, poate că ai apelat și la familie sau prieteni, oameni dragi, care probabil te-au sfătuit cu cele mai bune intenții, încă te simți depășit de situație, simți că nevoile tale nu sunt îndeplinite. Poate că este momentul să descoperi rolul benefic pe care îl poate avea terapeutul în viața ta.

Te intrebi cum ar putea să te ajute un psiholog?

Doresc să îți comunic sincer că dacă te afli în căutarea unei persoane care să îți ofere sfaturi și soluții pe care tu să le urmezi și să îți rezolvi rapid și fără efort problemele cu care te confrunti, psihologul poate că este o variantă mai puțin potrivită pentru tine. În schimb, acesta te poate însoți, îți poate oferi suport și te poate orienta spre clarificarea situației în care te afli, într-un context în care vei fi acceptat necondiționat și susținut în sensul parcurgerii unui proces de evoluție a ta.

Psihologul te poate ghida și direcționa spre a realiza o evaluare cât mai aproape de realitate a situației în care te afli, urmând apoi să fii susținut în sensul stabilirii obiectivelor pe care îți dorești să le atingi și a pașilor pe care să îi urmezi astfel încât să se producă schimbarea dorită. Procesul poate fi unul subtil, centrat asupra unor problematici punctuale, sau unul profund, în urma căruia se vor produce restructurări la nivelul personalității tale, în funcție de ceea ce ai nevoie și de ceea ce îți dorești. Însă, în ambele cazuri, veți lucra împreună asupra emoțiilor, nevoilor și așteptărilor tale, veți lucra în scopul dezvoltării imaginii de sine, fapt ce va conduce spre îmbunătățirea relației cu tine si a relațiilor interpersonale.

În speranța că am clarificat care ar putea fi rolul psihologului în viața ta, în încheiere te invit să te implici într-un scurt exercițiu. Acordă-ți câteva momente pentru a face o introspecție și notează-ți pe hârtie care sunt emoțiile, nevoile și dorințele tale față de propria persoană, față de locul de muncă, față de familie și prieteni sau față de diverse problematici cu care te confrunți. Pur și simplu în acest timp al tau permite-ți să fii și, fară a folosi filtrul gândirii, exprimă-te, exteriorizează-te, conectează-te la tine însuți.

Autor: Psih. Bianca Maria Zidaru

14 Mar 2019

BY: admin

Bine ai venit în lumea ta, a adolescenței!

Bine ai venit în lumea ta, a adolescenței!

Dragă adolescentule, este cunoscut faptul că principala ta preocupare în această etapă de dezvoltare este conturarea personalității. Te situezi între copilărie și vârsta adultă, pendulezi între dependență și independență, îți dorești autonomie, însă te surprind responsabilitățile care apar odată cu aceasta și care pot fi greu de gestionat. Fiind o perioadă care este caracterizată de ambivalență, de nesiguranță și confuzie din cauza schimbărilor majore în toate planurile dezvoltării, probabil, după cum este firesc, ai multe întrebări la care încă îți este necunoscut răspunsul. Așadar, m-am gândit să aduc în atenția ta câteva idei care ți-ar putea fi utile.

La nivel fizic vei observa constant modificări, vei crește rapid în înălțime/greutate, iar corpul tău va lua o formă diferită. Odată cu aceste schimbări îți poate fi dificil să te adaptezi la noua ta imagine corporală, însă este important să știi că ceea ce se întâmplă cu corpul tău este normal, la fel și sentimentele de nesiguranță care pot apărea. Pentru a dezvolta sentimente de apreciere față de sine fii atent la alimentația ta, ai grijă să îi oferi corpului tău nutrienții de care are nevoie: fii activ, încearcă să faci constant sport și ai grijă să te odihnești corespunzător. Astfel, vei locui într-un trup dezvoltat armonios, ceea ce va fi benefic și la nivelul încrederii de sine.

Un alt plan al dezvoltării în care urmează să te maturizezi este cel intelectual. Se dezvoltă partea creierului care este responsabilă de rațiune și autocontrol, memoria, capacitatea de organizare și limbajul, ceea ce te va ajuta să gândești logic, să emiți ipoteze complexe, să iei decizii și să rezolvi probleme. Te vei privi pe tine și lumea înconjurătoare din altă perspectivă, însă este bine de știut că, deși apare o evoluție semnificativă la nivelul gândirii, încă ai o experiență de viață limitată. Astfel, atunci când te confrunți cu anumite dificultăți în fața cărora nu găsești soluții pe moment, poate că ar merita să încerci să discuți cu un adult care te poate ajuta descoperi alternative.

La nivel afectiv vei trăi emoții puternice, universul tău interior poate fi asemănat cu un carusel cu „ups and downs”-uri în această perioadă. Vei avea momente în care sentimentele de nesiguranță, de confuzie, de neputință și frustrare te vor copleși, motiv pentru care poți experimenta deseori stări de agitație interioară, de neliniște sau de furie. Aceste trăiri se vor reflecta în modul în care te comporți cu cei din jurul tău, putând uneori genera o conduită impulsivă față de părinți, profesori sau prieteni. Alteori, te vei simți neînțeles sau chiar neîndreptățit și poate îți va fi mai ușor să te retragi în tine, să blochezi exprimarea trăirilor, gândurilor, nevoilor și dorințelor. Doresc să îți transmit este că este firesc să trăiești astfel de emoții și este important să știi că deși acum poate simți că nu o să le depășești, ele or să treacă dacă îți permiți să le identifici și să le lași să fie, să le simți.

Relațiile cu mediul social vor deveni foarte importante pentru tine și vor avea un rol semnificativ în crearea identității de sine. Vei simți nevoia să te orientezi mai mult spre prieteni, cei cu care vei împărtăși experiențe specifice vârstei, ceea ce te va ajuta să îți dezvolți o conduită adaptată mediului în care trăiești, capacitatea de comunicare și empatia, caracteristici esențiale ale inteligenței sociale care asigură succesul în relațiile cu semenii. De asemenea, prin prisma acestora și a experiențelor pe care le veți trăi împreună, treptat, vei stabili care sunt trăsăturile și valorile cu care te identifici și care sunt cele pe care nu le accepți, ceea ce te va ajuta în procesul de conturare a personalității tale.

În cadrul familial, dinamica relațiilor va suferi transformări, întrucât tu vei manifesta nevoi diferite față de cele din copilărie, una dintre cele mai importante fiind cea de independență. Pe de o parte, te vei afla tu în fața dificultății de a identifica și comunica părinților noile tale nevoi, iar pe de altă parte, se vor afla aceștia din urmă care, la rândul lor, pot avea dificultăți în a se adapta în fața ta, un adolescent care se află pe cale de a deveni un tânăr adult. Deseori, conflictele între tine și părinții tăi apar din cauza neputinței de a comunica deschis și clar deoarece, atâta timp cât nu reușiți să identificați cauza problemelor, va fi foarte dificil să găsiți soluții. Te invit să înveți să negociezi cu părinții, iar primul pas în acest sens este să analizezi care sunt nevoile tale. De asemenea, îi invit și pe părinți să privească problematicile cu care te confrunți și din perspectiva ta. Odată identificate nevoile ambelor părți, propuneți idei de rezolvare a dificultăților și adoptați-le pe cele care considerați că sunt practice și care pot fi respectate.

În final, îți propun să îți iei câteva momente pentru tine în care să reflectezi asupra universului tău interior. Întreabă-te cum te simți în acest moment? Ce cunoști despre tine, despre emoțiile tale, despre nevoile, dorințele și pasiunile tale? Ce te motivează? Cum este relația ta cu prietenii, cu părinții? Dar cu școala? Există o arie în care simți că nu ești mulțumit cu tine? Care este? Notează-ți ideile care îți trec prin minte, așa cum vin, natural, încearcă să renunți la filtrul gândirii și al judecății. Răspunde-ți cu blândețe și iubire! În continuare, te invit să îți stabilești câteva obiective care consideri că ar conduce spre a avea o stare de spirit pozitivă, spre a fi în armonie cu tine și cu cei din jurul tău și creează-ți un plan etapizat pe care să îl urmezi pentru a le atinge.

Autor: Psih. Bianca Maria Zidaru

25 Jan 2019

BY: admin

ADHD – Tulburarea hiperactivității și a deficitului de atenție la copii

ADHD – Tulburarea hiperactivității și a deficitului de atenție la copii

Ce este tulburarea ADHD și cum afectează ea copiii? Ce poți face tu ca părinte pentru a preveni sau a gestiona simptomele ADHD ale copilului? Ne-am propus ca prin acest articol să răspundem la întrebările cele mai frecvente despre această tulburare, mai ales pentru că numărul copiilor afectați de ADHD a crescut semnificativ în ultimii 20 de ani, iar numărul fetelor diagnosticate cu această tulburare aproape s-a dublat. De altfel, copiii afectați de această tulburare întâmpină mai multe dificultăți la școală dar și în relațiile cu ceilalți copii, fiind adesea marginalizați și evitați din cauza comportamentului lor hiperactiv și impulsiv.

Diagnosticarea corectă și ajutorul specializat îi pot face însă pe copiii cu ADHD să ducă o viață normală, să aibă reușite școlare și să evite conflictele cu ceilalți, să mențină o stimă de sine bună și să își folosească energia în direcții constructive.

Tulburarea hiperactivității și a deficitului de atenție, numită și ADHD, este o tulburare de neurodezvoltare, caracterizată de prezența a trei mari categorii de simptome: hiperactivitatea, impulsivitatea și dificultățile de concentrare/atenție.

În funcție de prezența și gradul de severitate al disfuncției, tulburarea ADHD se împarte în trei sub-tipuri: cu predominanța hiperactivității, cu predominanța lipsei de atenție și mixtă.

În funcție de prezența și gradul de severitate al disfuncției, tulburarea ADHD se împarte în trei sub-tipuri: cu predominanța hiperactivității, cu predominanța lipsei de atenție și mixtă.

Care sunt semnele prezenței hiperactivității/ impulsivității la copil?

  • Este neliniștit, nu poate sta pe scaun fără să se miște, să se joace cu un obiect sau să facă zgomot
  • Are dificultăți în a sta pe scaun fără să se ridice în timpul orelor, la școală
  • Este în continuă mișcare
  • Aleargă/ se urcă pe diverse obiecte în situații nepotrivite
  • Are dificultăți în a se juca sau a face alte activități în liniște
  • Vorbește mult/ fără încetare
  • Întrerupe interlocutorul, nu așteaptă să i se răspundă
  • Are dificultăți în a aștepta să îi vină rândul
  • Întrerupe, deranjează, intervine în activitățile, jocurile sau conversațiile celorlalți

Care sunt semnele prezenței deficitului de atenție la copil?

  • Nu este atent la detalii, tinde să facă greșeli din cauza neatenției
  • Are dificultăți de menținere a atenției în sarcini sau în cadrul jocului
  • Pare că nu aude atunci când cineva i se adresează
  • Are dificultăți în a urma instrucțiuni și a duce la bun sfârșit sarcinile sau temele
  • Are dificultăți în organizarea sarcinilor și activităților
  • Evită și manifestă aversiune față de sarcinile care implică efort mental și concentrare susținută
  • Își pierde adesea obiectele, jucăriile, etc
  • Este distras cu ușurință
  • Uită să îndeplinească anumite sarcini zilnice cum ar fi cele de curățenie, gospodărești

Se estimează că, global, între 5-7% dintre copii și adolescenți sunt afectați de tulburarea ADHD, precum și 3-4% dintre adulți. Tulburarea persistă în adolescență la circa 50-80% dintre cazurile diagnosticate în copilărie, ajungând ca la maturitate cca. 30-50% dintre aceste cazuri să manifeste în continuare semnele tipice ale tulburării (Barkley et al., 1990).

Primele manifestări ale ADHD apar devreme, de regulă până la vârsta de 7 ani, iar părinții observă la copilul lor că se plictisește mai repede ca alți copii, că nu se concentrează, este ușor distras de stimuli și hiperactiv. Alteori, primele simptome nu se observă până la intrarea copilului în mediul școlar, unde profesorii și educatorii constată că acesta nu este atent la ore, nu respectă cerințele/ regulile sau își deranjează constant colegii în timpul orei.

ADHD se asociază cu o serie de consecințe negative în plan educaţional dar și social. Printre acestea se numără o performanță academică scăzută, rezultate slabe la teste, repetarea clasei sau exmatricularea, relații dificile cu colegii sau cu familia, anxietate și depresie, probleme de comportament, delincvență, dependenţă de substanţe dăunătoare sănătăţii, încălcări ale regulilor în trafic, dificultăți inter-relaționale și în viața de cuplu. Cele mai multe dintre acestea sunt însă consecințele existenței tulburărilor asociate ADHD-ului, cum ar fi tulburarea opoziționismului provocator, tulburarea de conduită antisocială și a unui nivel de agresivitate crescut.

Cauzele ADHD-ului nu sunt suficient de bine cunoscute. În prezent se consideră că o combinație de factori genetici, neuroanatomici și neurochimici, precum și anumiți factori de risc, ar conduce la apariția tulburării. Unii cercetători au afirmat că deficitele cognitive întâlnite în tulburarea ADHD ar fi asociate unor deficite motivaționale (Glow & Glow, 1979) sau că își au originea într-un slab autocontrol al impulsurilor, o sensibilitate scăzută la recompensă/ întărire și o disfuncție la nivelul comportamentului auto-guvernat (Barkley, 1989ș Haenlein & Caul, 1987).

Ulterior, Zentall (1985) a emis teoria stimulării optime, afirmând că hiperactivitatea este o consecință a nivelelor scăzute de stimulare (arousal) aceasta având ca scop menținerea unui nivel de stimulare optim, astfel încât hiperactivitatea poate fi de fapt o formă de auto-stimulare. O altă ipoteză a specialiștilor pune accentul pe inhibiția comportamentală scăzută ca factor central al tulburării (Quay, 1888; Schachar, Tannock & Logan, 1993; Schachar et al., 1995)

Care sunt factorii de risc asociați tulburării ADHD?

  • Tulburarea ADHD prezentă la o rudă apropiată cum ar fi un părinte sau frați/surori
  • Expunerea la toxinele din mediu (ex. plumbul)
  • Nașterea prematură a copilului (înainte de săptămâna a 37-a de sarcină)
  • Consumul de alcool, tutun sau droguri în perioada de sarcină

Ce poți să faci pentru a preveni apariția acestei tulburări?

  • Evită consumul de alcool, droguri sau tutun dacă ești însărcinată, în felul acesta îl protejezi pe copilul tău de viitoare probleme de sănătate sau dezvoltare.
  • Protejează-ți copilul de expunerea la substanțe nocive şi toxine din mediul înconjurător, cum ar fi fumul de țigară sau vopselurile pe bază de plumb.
  • Limitează timpul pe care copilul tău îl petrece în fața TV-ului sau a computerului/ tabletei, mai ales în primii 5 ani de viață, acest lucru îl ajută să se dezvolte într-un mod sănătos.

Cum îți poți ajuta copilul care are tulburare hiperactivă cu deficit de atenție?

  • Fii explicit atunci când îi ceri ceva copilului tău, pune limite ferme și spune-i înainte care vor fi consecințele în cazul unui comportament nedorit.
  • Creează împreună cu el o rutină zilnică și un program care să cuprindă ore clare pentru dormit, trezit, mâncat, activități de recreere, timp petrecut în fața TV-ului.
  • Evită să faci mai multe lucruri deodată atunci când vorbești cu copilul tău, este important să menții contactul vizual atunci când îi oferi instrucțiuni, în felul acesta îi vei arăta că ești prezent și atent la el iar copilul tău va reține mai ușor ceea ce îi transmiți.
  • Alocă un timp de câteva minute pe zi pentru a îi oferi copilului tău un feedback pozitiv, laude sau un compliment și arată-ți afecțiunea, bucuria sau mulțumirea față de el.
  • Colaborează cu profesorii și cu specialiștii pentru a identifica problemele și nevoile copilului tău și pentru a-l ajuta să depășească dificultățile cu care se confruntă.

Care este tratamentul tulburării ADHD la copii?

Terapia comportamentală pentru ADHD – acest tip de terapie îi învață pe părinți și pe profesori anumite strategii comportamentale utile, cum ar fi oferirea de recompense, time-out-ul, întărirea comportamentală.

Psihoterapie – se adresează copiilor mai mari care pot învăța în cadrul terapiei să-și gestioneze mai bine tendințele comportamentale negative și frustrările.

Training parental – oferă părinților sprijin și îi ghidează în înțelegerea copilului, a comportamentului acestuia și a modalităților de ghidare a comportamentului copilului cu ADHD.

Dezvoltarea abilităților sociale ale copilului – ajută la creșterea stimei de sine a copilului, îmbunătățirea relaționării cu ceilalți și comunicarea nevoilor personale.

Tratamentul farmacologic diminuează simptomele tulburării, ajutând persoanele cu ADHD să ducă o viață normală și să aibă realizări semnificative în mediul academic și profesional. La ora actuală, în tratamentul tulburării ADHD medicația psiho-stimulentă este prescrisă cu rolul de a crește sau echilibra nivelul neurotransmițătorilor din creier.

Autor: Echipa Cabinetului de Psihologie

18 Jan 2019

BY: admin

Tulburarea opoziţionismului provocator la copii

Tulburarea opoziţionismului provocator la copii – între ADHD şi tulburarea de conduită

Tulburarea opoziţionismului provocator este caracterizată de existenţa unui ţipar ce cuprinde comportamte de sfidare, opoziţie şi ostilitate faţă de figurile de autoritate, comportament ce conduce la dificultăţi sociale şi inter-relationale. Studiile arată că tulburarea hiperkinetica a deficitului de atenţie corelează adesea cu tulburarea opoziţionismului provocator la copii, în unele cazuri progresând odată cu vârsta şi conducând la apariţia tulburărilor de conduită, în jurul vârstei adolescenţei.

Clasificarea DSM-V cuprinde ca şi criterii de diagnosticare ale tulburării opoziţioniste, prezenţa a cel puţin patru dintre următoarele comportamente pe o perioadă de minim 6 luni:

  •  Îşi pierde adesea cumpătul
  • Intra în discuţii contradictoriu cu adulţii
  • Sfidează sau refuză să se conformeze regulilor şi cerinţelor adulţilor
  • Adesea îi enervează deliberat pe ceilalţi
  • Îi învinovăţeşte pe ceilalţi pentru propriile sale greşeli şi comportamente
  • Este adesea supărăcios sau uşor iritat de către ceilalţi
  • Este adesea furios, revoltat şi plin de resentimente
  • A fost răutăcios sau răzbunător de cel puţin două ori în ultimele 6 luni.

Apariţia tulburării opoziţionismului provocator a fost asociată cu mai mulţi factori, cea mai mare influenţă având-o factorii genetici, neuroanatomici şi neurochimici. Un studiu realizat de Eaves şi colegii săi (2000) asupra gemenilor, folosind interviuri clinice cu părinţii şi copiii acestora, a arătat o corelaţie genetică puternică în predispoziţia pentru tulburarea opoziţionista şi tulburararile de conduită, ceea ce ar sugera existenţa unei legături între cele două.

Baving et al. (2000) au emis ipoteza că patternurile de activare măsurate prin EEG ale lobului frontal la copiii cu tulburare opoziţionista, ţin de un substrat biologic al stilului de afectivitate negativă. Dintre neurotransmiţătorii implicaţi în manifestarea tulburării, se numără şi nivelul serotoninei, al prolactinei şi al cortizolului salivar. Nivele scăzute de cortizol salivar au fost asociate cu tulburarea opoziţionista, agresivitatea şi comportamentul antisocial. (van Goozen et al., 1998).

Un alt factor studiat şi asociat cu această tulburare, precum şi cu tulburarea hiperkinetica a deficitului de atenţie, este substimularea sistemului nervos autonom. Cercetările arată o slabă stimulare electro-fiziologica la copii cu ADHD şi tulburare opoziţionista, precum şi un ritm cardiac mai scăzut şi o sensibilitate nervoasă scăzută asociată cu primirea recompenselor. Este posibil ca substimularea sistemului de placere-recompensa să ducă la apariţia comportamentelor de căutare a plăcerii/recompensei, precum şi a comportamentelor de risc (Crowell et al., 2006).

În ceea ce priveşte factorii psiho-sociali, cea mai mare influenţă asupra apariţiei tulburării opoziţioniste precum şi a altor tulburări de comportament la copii a fost legată de stilul parental, abuzul fizic său emoţional, factori socioeconomici şi de mediu, respingerea din partea grupului social şi asocierea cu alţi tineri care aveau comportamente antisociale.

Dintre stilurile parentale, stilul punitiv/autoritar reprezintă un factor de risc printre copii cu comportamente agresiv, opoziţionist, hiperactiv şi cu probleme de internalizare, iar stilul parental coercitiv conduce la comportamente agresive atât în cazul fetelor, cât şi al băieţilor (Eddy et al., 2001). De asemenea, indisponibilitatea emoţională şi răceala afectivă a părintelui a fost legată de comportamentele opoziţioniste ale copiilor (Stormshak et al., 2000).

Tratamentul tulburării opoziţioniste presupune intervenţii pe mai multe planuri şi implică de regulă, toată familia. Astfel modalităţile principale folosite în tratarea acestei tulburări sunt o combinaţie de terapie de familie, terapia centrată pe relaţia părinte-copil, precum şi terapia copilului destinată dezvoltării abilitaţilor sociale, abilităţii de rezolvare a problemelor, de reglare a emoţiilor şi managementul situaţiilor de criză.

Tratamentul farmacologic este folosit pentru a trata alte tulburări co-existente cum ar fi ADHD, anxietatea şi depresia, însă acesta are un efect indirect şi asupra simptomelor tulburării opoziţioniste sau a altor tulburări de conduită. Studiile arată că anumite stimulente, folosite în cazul tulburării ADHD, au arătat rezultate semnificative, reducând atât simptomatologia ADHD cât şi simptomele specifice tulburării de conduită (Klein et al., 1997).

Modalităţi terapeutice de tratament:

  •  Coaching/Training pentru părinţi – Acest tip de terapie îi ajută pe părinţi să dezvolte abilităţi de parenting care să conducă la reacţii pozitive, benefice din partea copilului şi să reducă frustrările acestuia.
  • Terapie centrată pe interacţiunea părinte-copil (PCIT) – Acest tip de terapie s-a demonstrat a fi foarte eficient în studiile clinice pe tulburarea opoziţionista la copii. Metoda constă în două etape, prima se referă la interacţiunea părinte-copil, în care părintele este ghidat în timpul jocului cu copilul pentru a crea o relaţie mai bună între cei doi, iar a doua parte, centrată pe părinte, în care acesta învaţa să ofere indicaţii clare, să întărească comportamentele pozitive, să comunice eficient şi să acorde perioade de time-out pentru comportamentele necompliante ale copilului.
  • Terapia individuală a copilului – terapia individuală a copilului îl ajută să gestioneze mai bine sentimentele şi să înveţe noi modalităţi de exprimare a acestora, într-un mod mai sănătos. Acest tip de terapie individuală însă, de multe ori nu este suficientă pentru a reduce comportamentele opoziţioniste ale copilului.
  • Dezoltarea ablilitatilor de rezolvare a problemelor şi abilitaţilor sociale – Terapia destinată dezvoltării abilitaţilor sociale, de rezolvare a problemelor precum şi a controlului şi managementul furiei sunt utile în reducerea simptomelor, dar efectele ei sunt îmbunătăţite în cadrul unei abordări sistemice care implică şi părinţii.

Bibliografie

Baving, L., Laucht, M., & Schmidt, M. H. (2000). Oppositional children differ from healthy children in frontal brain activation. Journal of Abnormal Child Psychology, 28(3), 267-275.

Burke, J. D., Loeber, R., & Birmaher, B. (2004). Oppositional defiant disorder and conduct disorder: a review of the past 10 years, part II. Focus, 41(4), 1275-576.

Crowell, S. E., Beauchaine, T. P., Gatzke-Kopp, L., Sylvers, P., Mead, H., & Chipman-Chacon, J. (2006). Autonomic correlates of attention-deficit/hyperactivity disorder and oppositional defiant disorder in preschool children. Journal of abnormal psychology, 115(1), 174.

Eaves, L., Rutter, M., Silberg, J. L., Shillady, L., Maes, H., & Pickles, A. (2000). Genetic and environmental causes of covariation in interview assessments of disruptive behavior in child and adolescent twins. Behavior Genetics, 30(4), 321-334.

Eddy, J. M., Leve, L. D., & Fagot, B. I. (2001). Coercive family processes: A replication and extension of Patterson’s coercion model. Aggressive Behavior: Official Journal of the International Society for Research on Aggression, 27(1), 14-25.

Klein, R. G., Abikoff, H., Klass, E., Ganeles, D., Seese, L. M., & Pollack, S. (1997). Clinical efficacy of methylphenidate in conduct disorder with and without attention deficit hyperactivity disorder. Archives of general psychiatry, 54(12), 1073-1080.

Loeber, R., Burke, J. D., Lahey, B. B., Winters, A., & Zera, M. (2000). Oppositional defiant and conduct disorder: a review of the past 10 years, part I. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 39(12), 1468-1484.

Newcorn, J. H., Spencer, T. J., Biederman, J., Milton, D. R., & Michelson, D. (2005). Atomoxetine treatment in children and adolescents with attention-deficit/hyperactivity disorder and comorbid oppositional defiant disorder. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 44(3), 240-248.

Stormshak, E. A., Bierman, K. L., McMahon, R. J., & Lengua, L. J. (2000). Parenting practices and child disruptive behavior problems in early elementary school. Journal of clinical child psychology, 29(1), 17-29.

van Goozen, S. H., Matthys, W., Cohen-Kettenis, P. T., Gispen-de Wied, C., Wiegant, V. M., & van Engeland, H. (1998). Salivary cortisol and cardiovascular activity during stress in oppositional-defiant disorder boys and normal controls. Biological psychiatry, 43(7), 531-539.

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/oppositional-defiant-disorder/diagnosis-treatment/drc-20375837

Autor: Echipa Cabinetului de Psihologie

19 Dec 2018

BY: admin

Din prea multă grijă

Din prea multă iubire şi grijă…

Din prea multă iubire şi grijă poţi împiedica dezvoltarea și creşterea armonioasă a copilului tău. Uneori, dorind să îl protejezi, nu faci altceva decât să îl împiedici să trăiască experienţele de care are el nevoie.

De cele mai multe ori, supraprotecţia înseamnă privarea de stimuli sociali şi de experienţe complexe, de care copilul are absolută nevoie, iar dacă se suprapun cu o expunere îndelungată la televizor sau calculator, avem de cele mai multe ori un rezultat dezastruos.

Temerile legate de ceea ce poate păţi copilul, incluzând teama de a nu răci, de a nu se răni, de a nu suferi la respingerea altui copil, plus nevoia de a sta într-o comuniune strânsă cu el, reprezintă temeri şi nevoi ale mamelor. Acestea sunt stări absolut normale şi sunt trăite de fiecare mamă, însă uneori mamele pot depăşi o anumită graniţă şi această depăşire poate conduce la exagerări.

Cel care poate interveni şi în acelaşi timp poate readuce lucrurile la o dimensiune necesară dezvoltării copilului şi reechilibrării mamei, este tatăl. El are un rol important de reglare în această situaţie, dacă este lăsat să o facă.

Din nefericire m-am confruntat şi mă confrunt deseori cu situaţii în care un copil, deşi este născut sănătos, cu un potenţial psihologic bun, ajunge la vârsta preşcolarităţii în impasul unei întârzieri în dezvoltare sau, mai rău, prezentând elemente de comportament asemănătoare cu cele din tulburările de spectru autist.

Răspunsul pe care îl primesc când întreb ce s-a întâmplat cu copilul este invariabil: îl iubesc foarte mult şi nu doresc să păţească ceva.

Iar dacă întreb despre implicarea tatălui, el este de cele mai multe ori absent fizic sau neimplicat, fie din proprie voinţă, fie că nu i s-a permis.
Recuperarea unui copil afectat de o astfel de situaţie depinde de gradul de afectare şi de vârsta pe care el o are, implicând un program susţinut, realizat de specialişti şi de toată familia. Este mult mai uşoară o intervenţie atunci când copilul este mai mic de doi-trei ani, decât în situaţia în care el are cinci-şase ani.

Cu cât conştientizarea acestei situaţii surprinde copilul la o vârstă mai mică, cu atât recuperarea lui este mai bună şi mai rapidă. Când copilul se află la o vârstă mai înaintată (cinci-şase ani sau chiar mai târziu), recuperarea presupune un efort mai îndelungat sau, din nefericire, poate să nu se mai realizeze în totalitate, copilul poate rămâne cu anumite comportamente disfuncţionale sau bizare pe tot parcursul vieţii.

Să nu uităm că dincolo de iubire şi grijă, copilul nostru are nevoie de o dezvoltare armonioasă pe toate palierele: fizic, cognitiv, emoţional şi social, iar această dezvoltare presupune o expunere la stimuli din fiecare categorie.

Experienţele complexe îl ajută să crească, să își câştige încredere în sine şi să îşi descopere instrumente proprii de funcţionare şi de rezolvare ale problemelor.

Iar dacă vrei să ştii cum stă copilul tău în raport cu vârsta lui cronologică şi cu potenţialul său nativ, caută un specialist în domeniul dezvoltării copilului si află cum şi în ce zonă a dezvoltării ar mai avea nevoie de stimulare.

Autor: Psih. Dr. Andreea Simona Olteanu

26 Dec 2018

BY: admin

Tu ești cea mai bună versiune a ta?

Tu ești cea mai bună versiune a ta?

Simți uneori că nu te mai regăsești pe tine? Poate ai uitat să te asculți și, în schimb, ți-a fost mai ușor să adopți o mască pe care să o porți în viața de zi cu zi.

Doresc să îți fac o propunere. Te invit să-ți acorzi câteva momente, să îți permiți să te detașezi de ceea ce înseamnă rutina zilnică pentru a face o introspecție, pentru a te conecta la tine, la ceea ce gândești, la ceea ce simți atât la nivelul emoțiilor, cât și la nivelul senzațiilor corporale.
Orientează-ți atenția asupra ta, ascultă-ți liniștea, temerile, agitația, starea de bine, bucuria, Ce-ți transmiți tu ție? Cum te simți în viața ta? În corpul tău? Trăiești așa cum îți dorești? Apreciezi că în acest moment ești cea mai bună versiune a ta?

Împărtășesc cu tine faptul că la un moment dat, când am conștientizat că ceea ce trăiesc, modul în care acționez nu este în acord cu interiorul meu, cu ceea ce simt și am nevoie, am inițiat un dialog cu mine. Mi-am luat timpul de care am avut nevoie și m-am întrebat: Oare până acum am făcut ceea ce a fost mai bine pentru mine? Oare m-am iubit suficient pe mine și pe cei din jurul meu astfel încât să îmi dau voie să fiu eu, naturală, firească, pentru a mă bucura împreună cu cei dragi mie de cea mai bună versiune a mea?

Marturisesc faptul că atunci răspunsul nu a fost tocmai conform dorințelor sau așteptărilor mele, motiv pentru care am înțeles că este timpul să acționez, că este timpul să ies din zona mea de confort și să lucrez în mod activ în sensul propriei evoluții. Astfel, am început prin a mă evalua pe cât posibil în mod realist, am stabilit obiectivele pe care mi-am dorit să le ating și, bineînțeles, am creionat pașii prin intermediul cărora urma să ajung în punctul în care aveam nevoie.

În momentul de față, trăiesc experiențe frumoase, încărcate de sentimente de mulțumire, de împlinire, însă, după cum este firesc, trec și prin situații stresante sau tensionate, însă știu și înțeleg că ceea ce trăiesc reprezintă o urmare a alegerilor pe care le fac. Eu sunt responsabilă pentru versiunea mea din prezent, pentru modul în care particip la jocul în care mulți dintre noi încercăm să fim primii, să fim cei mai buni, numit „viață”, pentru modul în care interpretez și acord semnificație contextelor în care mă aflu.

Si îmi asum. Îmi asum modul în care gândesc sau simt despre o anumită situație, dar și modul în care aleg să acționez. Și, de cele mai multe ori, aleg să acționez conform nevoilor mele, conform cu ceea ce simt și gândesc. Chiar dacă uneori alegerile mele nu sunt cele mai potrivite, înțeleg despre mine că în acele momente, am încercat să ofer tot ce am avut mai bun și, bineînțeles, pe viitor încerc să găsesc pe cât posibil un echilibru. Da, acest concept are o rezonanță semnificativă, este destul de dorit în zilele noastre, pe cât de dorit, pe atât de greu de obținut. Însă, este important de definit ce înseamnă pentru fiecare dintre noi acest echilibru pentru a reuși să îl și obținem.

În final, te invit să parcurgi un scurt exercițiu. Stabilește-ți un moment al zilei în care să fii tu cu tine, așează-te confortabil și întreabă-te: Alegerile tale îți aduc bucurie în prezent? Ce simți față de tine? Ce nevoi resimți mai puternic acum? Acționezi în conformitate cu ceea ce simți, cu ceea ce ai nevoie? Când ti-ai permis ultima dată să-ți acorzi un timp doar pentru tine, pentru a face ceva ce îți dorești și te bucură foarte mult?

Încearcă să îți răspunzi cât mai aproape de adevăr, este foarte important să conștientizezi în ce punct te afli acum pentru a putea stabili un plan pe care să îl urmezi pentru a ajunge unde îți dorești. În momentul în care ai conturat o imagine realistă în ceea ce te privește, îndrăznește să acționezi în sensul evoluției tale, să fii în acord cu tine, să te iubești pe tine și să faci alegeri conștiente care să conducă spre îndeplinirea nevoilor tale.
Îndrăznește să fii cea mai fericită versiune a ta!

Autor: Psih. Bianca Maria Zidaru

07 Jan 2019

BY: admin

Starea de bine a mamei

Cât de importantă este starea de bine a mamei?

Când devenim părinți, toată atenția și concentrarea noastră sunt orientate asupra copilului și uităm, deseori, de noi și de nevoile noastre. Această situaţie reprezintă un fapt normal care se petrece aproape în fiecare familie, mai ales atunci când vine pe lume primul copil. Minunea mică și neajutorată este ținta tuturor preocupărilor și îngrijorărilor celor doi părinți. Mama este la propriu subjugată, iar tatăl se transformă într-un gardian al copilului.

Un lucru important de reținut este că starea de bine a părinților și îndeosebi a mamei, influențează în mod direct copilul. Mama reprezintă înainte de naștere, cât şi în perioada imediat următoare, tot universul copilului, urmând ca până la o vârstă destul de mare de șase, șapte ani, ea să reprezinte sistemul principal de referință prin care el percepe și cunoaște lumea. Stările emoționale ale mamei sunt trăite direct și amplificate de către copil, chiar dacă acesta nu se află în imediata apropiere, susțin cercetările în domeniu.

Sfatul specialiștilor este ca o parte din atenție să fie direcționată către starea de bine a mamei. Sănătatea fizică a mamei este menținută de hrană de calitate, hidratare corespunzătoare, mișcare și odihnă. Dacă mama este odihnită, relaxată și  sănătoasă, ea va veghea activ, va intui și va transmite stări pozitive copilului. O mamă obosită și tensionată poate să își piardă răbdarea și starea de prezență și va trăi reacții paradoxale față de copil.

Îngrijorările mamei, care nu întârzie să apară pe fondul dezechilibrului hormonal, o pot determina să priveze copilul de diverși stimuli, necesari dezvoltării acestuia, inclusiv de cei sociali și să-i creeze copilului o viziune întunecată asupra vieții. Pentru a exemplifica, frica, un sentiment pe cât de util în situațiile de pericol și, totodată, pe atât de inhibitor în rest, nu este înnăscută după cum susțin cercetările, ci se învață în special în relația primară cu mama.

Pentru a înțelege mai bine, vă propun acum un exercițiu. Să ne reamintim cum pregătim camera unui copil nou născut. Ne gândim să fie luminoasă, călduroasă și primitoare, alegem cu atenție culorile, mobilierul și micile detalii. Are tot felul de jucării, cărți, decorațiuni care să îi mențină interesul și dorința de cunoaștere activă, ne gândim la toate condițiile potrivite pentru o creștere armonioasă. Cum ar fi acum dacă v-aș spune că tot ceea ce trăiește și simte mama, este de fapt camera în care va trăi și va crește acest copil? Că emoțiile ei prezente și viitoare sunt decorațiunile permanente din această cameră? Dacă vă explorați acum cu atenție emoțiile și stările interioare puteți să vă dați seama cum arată, de fapt, camera copilului dumneavoastră. Cum arată ea? Sunteți mulțumite? Dacă da, vă felicit. Iar dacă nu, vă invit să o redecoraţi în culori mai calde și mai vii.

Să nu uităm însă că mama are nevoie să fie susținută să își mențină starea de echilibru corporal și emoțional și să i se reamintească deseori despre importanța stării sale de bine în creșterea copiilor.

Tatăl are un rol deosebit aici, el este cel care menține funcționalitatea pozitivă a situației în relația mamă-copil, prin implicarea lui. El este cel care protejează familia aducând liniște și bunăstare şi tot el este cel care poate regla și detensiona toate stările de neliniște, neputință, teamă și furie ale mamei. El este cel care poate avea o minte clară și care poate evalua obiectiv o situație.

Mămicile înțelepte țin cont de sfaturile tatălui, îl lasă să se implice şi el în viața copilului iar ulterior culeg roadele.

Autor: Psih. Dr. Andreea Simona Olteanu

06 Dec 2018

BY: admin

10 Reguli de comunicare în cuplu

10 reguli de comunicare în cuplu

Multe dintre problemele cu care se confruntă partenerii într-un cuplu pornesc de la o comunicare ineficientă care adeseori are doar rolul de a exprima emoțiile pe care partenerii nu le pot gestiona și conține, fie că este vorba de furie, dezamăgire sau supărare. Dincolo de problemele care apar într-un cuplu, o comunicare defectuoasă tinde să le amplifice, nicidecum să le rezolve. Daca și tu întâmpini dificultăți în a discuta cu partenerul tău, dacă fiecare discuție tinde să se transforme într-o ceartă în care fiecare își exprimă nemulțumirile și cu toate astea nu ajungeți la niciun rezultat, ți-am pregătit astăzi o listă de 10 reguli pe care le poți urma dacă vrei să ai o comunicare eficientă și pozitivă cu partenerul de cuplu.
1. Ascultă cu atenție
Nu te grăbi să-ți spui punctul de vedere înainte ca celălalt să termine ce are de spus, pentru că este important în comunicare să știi să asculți. Acest lucru presupune să nu-l întrerupi pe celălalt, să fii atent și prezent pentru a putea înțelege ce spune și ce simte partenerul tău.
2. Clarifică mesajul primit
Asigură-te că ai înțeles ceea ce partenerul vrea să-ți transmită, comunicându-i astfel că îți pasă de el și că faci un efort pentru a-l înțelege. Dacă multe probleme de comunicare apar din neînțelegeri, mesaje confuze sau indirecte care conduc la escaladarea conflictului, unul din primele lucruri pe care le poți face este să te asiguri că ai înțeles corect mesajul.
”Vrei să spui că…..?”„
”Ajută-mă să înțeleg corect….”
”Să înțeleg că…..?”
3. Vorbește din perspectiva ta
A vorbi în numele celuilalt poate amplifica și mai mult o neînțelegere, motiv pentru care este bine să vorbești doar din perspectiva ta, deoarece este singura perspectivă pe care o cunoști de fapt. În felul acesta, faci referire la experiența proprie, acordându-i celuilalt libertatea de a exprima singur ceea ce crede și gândește.
”Eu as vrea să…..tu ce ai vrea?”
”Eu propun să…..tu ce crezi?”
4. Validează punctul de vedere al celuilalt
Cu toții ne dorim să fim înțeleși iar când cineva reușește să ne înțeleagă, nu doar că ne apropie de persoana respectivă dar ne scade anxietatea, furia, supărarea și sentimentul de singurătate. Arată-i partenerului că ai înțeles ce ți-a transmis și că i-ai înțeles punctul de vedere și exersează capacitatea de a fi atent la mesajul celuilalt și de a înțelege care este nevoia lui. Partenerul îți va fi recunoscător iar conflictele se pot aplana.
”Înțeleg că pentru tine e important să petrecem mai mult timp împreună”
”Înțeleg că ai vrea să mă ocup eu de asta”
”Înțeleg că ai avut o zi stresantă azi”
5. Validarea emoțională a partenerului
Pentru a merge un pas mai în profunzime și a transmite partenerului că starea lui emoțională e importantă pentru tine, fii atent la ce simte el și ce emoție conține mesajul lui. Validarea emoțională este la fel de importantă ca și validarea punctului de vedere și îl face pe partener să se simtă cu adevărat înțeles, nu doar la nivelul mesajului, ci și la un nivel mai profund, al emoțiilor.
”Înțeleg că te-a deranjat când…..”
”Cred că ești obosit(ă) acum”
”Cred că te simți dezamăgit(ă) că….”
6. Comunicarea nevoilor vs. reproșare
Atunci când vrei să comunici ceva partenerului tău legat de o nevoie de-a ta, concentrează-te pe comunicarea nevoii sau dorinței tale din acel moment și nu asupra a ceea ce nu face bine partenerul, sau asupra neîmplinirii nevoii tale. Reproșurile sunt resimțite de partener ca un atac și nu fac decât să escaladeze si mai mult conflictul, iar probabilitatea ca nevoia ta să fie împlinită va scădea și mai mult.
”Aș vrea să mă ajuți cu asta” vs. ”Tu nu vezi că mă chinui cu asta?”
”Mi-ar plăcea să-mi spui ce crezi” vs. ”Trebuie să te întreb eu mereu?”
”Poți închide geamul, te rog?” vs. ”Puțin îți pasă dacă răcește copilul!”
7. Evită folosirea etichetelor și a caracterizărilor negative
Etichetările negative au un impact negativ atât asupra partenerului cât și a relației de cuplu, creând distanță emoțională, comportamente defensive sau ofensive din partea celuilalt. Nimănui nu îi place să fie jignit și chiar dacă te gândești că îți poți cere scuze după ce trece valul emoțional care te copleșește, adevărul este că nu îți poți retrage complet cuvintele, fără a lăsa în urmă răni sau neîncredere.
8. Evită formulările absolutiste
De regulă, când emoțiile sunt puternice și conflictul este aprins, ajungem să privim lucrurile în alb sau negru, exagerând acele aspecte care nu ne plac și trecând cu vederea peste celelalte. În cazul unei dispute și mai ales atunci când emoțiile sunt foarte puternice, evită să folosești cuvinte ca ”mereu” ”niciodată” ”deloc” ”tot timpul”, care distorsionează realitatea și escaladează conflictul.
”Mereu te gândești doar la tine!”
”Tu niciodată nu mi-ai spus că……”
”Niciodată nu faci/ vrei/…..”
”Tot timpul găsești un motiv ca să…”
9. Evită exploziile emoționale
Atunci când simți că ești pe punctul de a-ți ieși din fire, acuzând, ridicând tonul sau aruncând vorbe grele la adresa partenerului tău, ia-ți un răgaz, părăsește încăperea dacă este nevoie, numără până la 10 și deschide subiectul după ce valul de emoții intense a fost depășit. Cu siguranță că nu este foarte ușor să treci peste starea emoțională în acel moment însă dacă vrei să eviți crearea unui conflict, poți lua un carnețel în care sa-ți notezi gândurile și stările pe care le trăiești în acel moment.
10. Apreciază părțile bune ale partenerului
Arată-i partenerului că îl apreciezi pentru ceea ce este și face bine. Acest lucru îl va face pe partenerul tău să se simtă validat, apreciat și să repete acele comportamente pentru care este lăudat. Aprecierea pozitivă este importantă pentru că scade nivelul de stres, reduce tensiunile dintre parteneri, crește stima de sine și starea de bine. Cercetările arată că pentru a contracara efectele unui singur reproș sau a unei etichete negative, e nevoie de 5 aprecieri pozitive ca relația să se mențină armonioasă.
”Mulțumesc că ai făcut asta pentru mine”
”Îmi place când……”
”Apreciez că……”
”Îmi place la tine că….”

Autor: Echipa Cabinetului de Psihologie Andreea Olteanu

12 Dec 2018

BY: admin

Cadou de Crăciun

Un cadou special de Crăciun!

În cadrul pregătirilor de sărbători este inclusă pe lângă post, curăţenia în casă, cumpărături, pregătirea bucatelor, împodobirea bradului şi alegerea cadourilor pentru cei dragi. De cele mai multe ori, aceasta ne poate da o mare bătaie de cap. Vrem ca ele să fie potrivite, să surprindă dorinţele copiilor şi ale persoanei iubite. Vrem să transmitem toată dragostea şi aprecierea noastră.

Din cauza aceasta ne frământam şi ne întrebam: oare alegerea noastră a fost potrivită, oare este suficient de scump ca să simtă că îl apreciez, oare o să îi placă, o să se bucure de el?

Anul acesta îţi propunem să faci un cadou special, pe care poate nu l-ai mai dăruit până acum şi pentru care garantăm cu experienţa noastră că va fi foarte bine primit. Ai nevoie doar de puţin timp cu tine însuţi, de coli de hârtie, instrumente de scris, cutiuţe sau plicuri colorate.

Când sunt toate pregătite poţi începe prin a te relaxa, pentru a fi în contact cu tine însuţi şi cu ceea ce simţi. Apoi, alege câte un membru al familiei, pe rând, şi gândeşte-te intens la el, gândeşte-te la lucrurile bune pe care le-a adus în viaţa ta, de la cele mai mici gesturi pe care le face până la cele mai mari. Caută lucrurile pentru care îl apreciezi şi pentru care doreşti să îi mulţumeşti şi scrie-le pe toate pe hârtie.

Ei bine, cadoul tău special de anul acesta va fi o scrisoare de apreciere, recunoștință şi valorizare pentru cei dragi. Câte una pentru fiecare membru al familiei.

Dacă puiul tău este prea mic să înțeleagă, cu siguranţă el va primi mesajul afectiv chiar din clipa în care scrii şi poţi păstra scrisoarea în cutiuţa lui cu amintiri pentru mai târziu. Nu vă zgârciți în a dărui cuvintele şi exprima ceea ce simţi în cât mai multe moduri, asigurându-vă astfel că mesajul va fi înţeles. Chiar dacă te gândești și consideri că ceilalţi ştiu ceea ce crezi despre ei, lăsați-vă surprinși de uimirea lor şi de bucuria pe care le-o faceți. Nu întotdeauna ceea ce gândim noi este foarte clar şi explicit pentru ceilalţi.

Te asigurăm că este un exerciţiu foarte bun de consolidare a încrederii în sine şi funcţionează minunat atât la copii, cât şi la adulţi. Pe lângă acest aspect, scrisoarea este un foarte bun mobil motivaţional şi poţi să te aştepţi ca anul următor să ai mai multe lucruri pentru care să le mulţumeşti. Reacţia celor dragi poate fi un cadou minunat şi pentru tine.

Şi nu uita! Cel mai important: garniseşte totul cu  iubirea ta!

Crăciun Fericit!

Autor: Psih. Dr. Andreea Simona Olteanu

01 Feb 2017

BY: admin

Bine ai venit pe cabinetandreeaolteanu.ro!

A fi om este o stare de metamorfoză biologică, psihică și emoțională, dincolo de ceea ce noi putem percepe și imagina, o stare nedescifrată încă în totalitate de știință.

Ne gândim deseori cu dorință, nerăbdare, uneori cu reținere, la viitor. Ce urmează? Cum se va schimba viața noastră? Cum vom fi noi?

Puține sau multe, mărunte sau importante, tot ceea am cules din experiența mea profesională sau personală, încep acum să ți le transmit ție, prin intermediul acestui site, pentru a selecta de aici tot ce ai tu nevoie. Poți să iei acest articol ca un angajament al meu față de tine, ca îți voi fi alături prin articole și că îți voi răspunde la întrebări, atunci când le vei pune.

Îndrumarea unui psiholog este prețioasă, și nu doar pentru a pune la loc sau a vindeca ceea ce a fost pus în interiorul tău. Psihologul lucrează și cu experiențele de pe traseul tău personal. Ceea ce poate face specialistul acum, este să te ghideze. Să îți spună ce urmează, la ce poți să te aștepți ca să înlături teama de necunoscut. Să te antreneze să îți menții calmul, dispoziția pozitivă și echilibrul.

Astfel că sunt aici pentru tine, pentru că știu că în acest traseu frumos ai nevoie de sprijin și ajutor, pentru a te menține în echilibru și armonie. În două cuvinte aceasta este starea de care ai nevoie în interiorul tău.

Te așteptăm la cabinetul nostru cu toate întrebările pe care le ai și împreună vom găsi răspunsurile!

Autor: Psih. Dr. Andreea Simona Olteanu

  • 1
  • 2
Side bar